Schimbare importantă la Instagram: ce se întâmplă cu conținutul pentru adolescenți
Facebook încearcă să-și repare reputația și vrea să introducă caracteristici pe Instagram care diminuează pericolele pentru adolescenți, pe rețeaua de socializare.
Conform CNN, vicepreședintele Facebook pentru afaceri globale Nick Clegg a promis că Instagram va introduce o funcție denumită “take a break” („ia o pauză”), care i-a încurajat pe adolescenți să nu mai folosească rețeaua socială pentru o vreme. Clegg nu a spus când va fi gata, dar acest lucru a fost în mod clar menit să reducă dependența și alte comportamente nesănătoase în mediul virtual.
Instagram încearcă să-și spele imaginea
Cei de la Instagram au mai spus că Facebook va „feri” adolescenții de materialele din aplicație care „s-ar putea să nu favorizeze bunăstarea lor”. Totuși, nu au oferit detalii pentru această nouă abordare. Ei au sugerat, totuși, că algoritmii Facebook ar trebui reglementați, dacă este necesar, pentru a fi siguri că rezultatele corespund intențiilor.
Noile metode ar putea aborda unele dintre preocupările lui Haugen. De asemenea, a susținut că Facebook știa că algoritmii săi sunt distructivi, conducând copiii la materiale dăunătoare și eliminând doar o fracțiune din discursurile de ură.
Haugen a considerat, de asemenea, că Congresul ar trebui să reformeze secțiunea 230 a Legii decenței în comunicare, pentru a spori răspunderea Facebook pentru conținutul ales de algoritmi și că rețeaua de social media ar trebui să adauge funcții pentru a reduce viralitatea conținutului dăunător.
De asemenea, Instagram a anunțat luna trecută că face o pauză în a dezvolta o nouă aplicație pe care o creează pentru copii. Decizia vine în contextul opoziției tot mai mari pentru proiect.
Facebook, care s-a confruntat cu critici puternice din partea parlamentarilor și a utilizatorilor în ceea ce privește planul său de a dezvolta un Instagram pentru copii, a anunțat că întrerupe lucrarea la proiect, anunță CNBC.
„Deși credem că dezvoltarea Instagram Kids este ceea ce trebuie făcut, Instagram și compania-mamă Facebook, vor reevalua proiectul la o dată ulterioară. Între timp, Instagram va continua să se concentreze pe siguranța adolescenților și pe extinderea funcțiilor de supraveghere parentală pentru adolescenți”, a declarat compania într-un comunicat.
Șeful Instagram, Adam Mosseri, a declarat că aplicația este destinată copiilor cu vârste cuprinse între 10 și 12 ani.